miercuri, 2 august 2017

Epurarea în Biserică e o necesitate, nu o denigrare.



Patriarhul Daniel Ciubotea 
încearcă să salveze imaginea Bisericii.

Biserica noastră trece prin momente de epurare. Lucruri care de mult timp trebuiau făcute, dar probabil că nu existau dovezile necesare. Unii ASCOR-işti orădeni susţin că prin curăţenia în Biserică „se distruge imaginea ortodoxiei”. Lucrurile nu stau tocmai aşa. Vrem sau nu, toţi clericii care au abateri imorale şi de credinţă ar trebui să fie atenţionaţi să se îndrepte, iar dacă nu, să fie sancţionaţi. Nu pentru că le dorim răul, ci pentru că trebuiesc înlocuiţi cu oameni de calitate morală şi trăire duhovnicească.

De aceea, prin caterisirea lui Cristian Pomohaci sau a ierarhului Corneliu Bărlădeanu (de la Huşi) şi alţii din tagma lor, Biserica Ortodoxă nu pierde, ci are de câştigat oameni competenţi în locul acestora. Prin imaginea creată Bisericii de către astfel de oameni nu avem decât de pierdut, iar prin ascunderea păcatului fără a se îndrepta nu facem altceva decât să ne ruinăm singuri. Din acest motiv, considerăm că e corect (deşi era cazul să se fi luat măsuri înainte de a se isca scandaluri mediatice), ca aceşti uzurpatori ai moralei ortodoxe şi denigratori ai Bisericii (prin faptele lor) să părăsească slujirea la Altar şi să treacă în rândul penitenţilor.

Relatările de mai jos arată că presa, chiar dacă are intenţii rele, face şi un bine Bisericii Ortodoxe deoarece asupra cazurilor de acest gen trebuiesc luate măsurile canonice stabilite de Sinoadele Bisericii:

Cristian Pomohaci a fost caterisit pentru abateri morale. Despre faptele sale se ştia mai demult, dar pentru că dovezile nu au fost făcute publice, nu s-a luat nici o măsură. Dosarul de caterisire stătea în sertarul ierarhului de Alba-Iulia, prăfuit de timp. Vezi şi comunicatul Arhiepiscopiei de Alba:

Sinodul Mitropolitan Iasi a hotărât oprirea de la slujire a PS Corneliu Bârlădeanu. Ulterior, acesta a fugit din ţară:

Casian Gălăţeanul al Dunării de Jos si Sofronie Drincec de la Oradea intră pe lista suspecţilor:
Despre cei doi ierarhi, de la Galaţi şi Oradea, zvonurile circulă de câţiva ani aşa cum circula şi despre fostul preot Cristian Pomohaci sau despre actualul ierarh Corneliu Bârlădeanu. Singura diferenţă este că mărturiile (dovezile) sunt insuficiente, iar cei care au ce să spună stau cu frica în sân. Dacă zvonurile or fi adevărate sau nu, ei o ştiu mai bine, dar să nu uităm de zicala populară care zice: „Dacă nu este foc, nu iese fum”.


*     *     *     *     *     *     *     *     *     *     *     *


Publicăm mai jos comunicatul integral al Patriarhiei Române referitor la scandalurile mediatice provocate de imoralitatea unor feţe bisericeşti:


În zilele de 27 și 28 iulie 2017, a avut loc la Reședința Patriarhală din București o ședință de lucru a Comisiei pentru statut și regulamente a Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul României. Au fost studiate prevederile statutare și regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoți și episcopi.

În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, cât și Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată trebuie completate și amendate privind procedurile de sesizare, cercetare și judecare a abaterilor canonice și administrative ale ierarhilor.

În această privință a fost prezentată și legislația bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori.

Propunerile Comisiei pentru statut și regulamente de completare și explicitare a prevederilor actuale statutare și regulamentare vor fi prezentate spre analiză și aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 17 și 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat și Sinodul Permanent.

Preocupată de tulburarea și întristarea produse în Biserică de acuzațiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creștină, Comisia pentru statut și regulamente, în baza Sfintelor Canoane și a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidențiat următoarele principii călăuzitoare:

1.Disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate și o obligație pentru toți clericii: diaconi, preoți și ierarhi.

2. Sancțiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericești, cât și pocăința și îndreptarea celor care au greșit, în vederea iertării păcatelor și dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului.

3. Îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum și îndreptarea tuturor păcătoșilor, în general, necesită multă rugăciune, post, pocăință și sfătuire duhovnicească.

Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioșilor pentru tulburarea produsă de acuzațiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creștină.

Întrucât peste câteva zile începe perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1–14 august), când fiecare creștin ortodox se roagă mai mult și se gândește mai mult la propriile sale păcate sau greșeli, cerând, prin spovedanie, iertare de la duhovnic pentru a se împărtăși mai des cu Sfânta Euharistie, este mare nevoie să ne rugăm lui Dumnezeu și pentru înnoirea vieții duhovnicești a clerului Bisericii noastre de toate rangurile (diaconi, preoți, ierarhi), precum și a vieții monahilor și credincioșilor mireni.

Să ne rugăm Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul și Păzitorul sufletelor noastre (I Petru 2, 25), să lumineze și să ajute cu rugăciunile ei pe toți slujitorii Bisericii lui Hristos și pe toți credincioșii ei, pentru a spori în viață curată și sfântă, în faptele iubirii milostive față de cei aflați în nevoi și în necazuri, spre a dobândi pace, bucurie și binecuvântare de la Dumnezeu, în familie, în parohie și în societate.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: Basilica.ro

Nota ASTRADROM
   Comunicatul Patriarhului României e binevenit, dar insuficient. Pentru a repara imaginea Bisericii, e nevoie şi de schimbări majore prin care răul să fie eliminat şi înlocuit. O amânare diplomatică şi o declaraţie de imagine nu rezolvă problema atâta timp cât persoanele controversate rămân pe aceleaşi poziţii.
   În situaţiile preoţilor care, în mod canonic, au oprit pomenirea ierarhilor semnatari în Creta s-au impus caterisiri rapide cu „judecată” de urgenţă. În cazurile de faţă, de ce nu se poate convoca o „situaţie de urgenţă”? Cu atât mai mult că dovezile sunt clare...
   Dacă amânarea până în 17-18 august este datorită faptului că urmează Postul Adormirii Maicii Domnului, e de înţeles. Sperăm ca motivele amânării să nu fie altele. Cert este că asupra sinodalilor din BOR planează o veche şi justificată neîncredere... (prof. Cristian Marc).

5 comentarii:

  1. „Părintele Paisie Aghioritul e plecat să cumpere țigări!”
    „Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?”, iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?”, ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut nici unul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte. Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria, în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.

    Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor, iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor. Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine oriunde s-ar uita. Oamenii limitați gândesc și privesc totul într-o manieră greșită, în timp ce aceia care au gânduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor gândi într-o manieră optimistă.
    Odată, un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea.

    ‒ Ce doreşti fiule? l-am întrebat.

    ‒ Aici este chilia părintelui Paisie? Vreau să îl văd pe părinte.

    ‒ Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări, i-am spus eu.

    ‒ Înseamnă că s-a dus ca să ajute pe cineva, a spus acesta cu un gând bun.

    ‒ Nu, a mers să le ia pentru el, am spus eu. Le-a terminat pe toate şi tânjea după o ţigară. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nu ştiu când se întoarce. Dacă mai durează mult, am să plec.

    Ochii umeziţi ai studentului i-au trădat emoţiile şi a spus din nou cu un gând bun:

    ‒ Îl tulburăm pe părintele Paisie.

    L-am întrebat:

    ‒ De ce vrei să îl vezi?

    ‒ Vreau doar binecuvântarea lui, mi-a răspuns.

    ‒ Ce binecuvântare vrei de la el, naivule! E ţicnit, îl cunosc bine. Nu are pic de har. Nu-ți mai pierde timpul așteptându-l să se întoarcă. Va fi morocănos, s-ar putea chiar să fie beat, căci mai are și viciul acesta.

    Cu toate astea, tânărul a rămas optimist. Într-un final i-am spus:

    ‒ Am să îl mai aştept şi eu puţin, ce vrei să îi transmit?

    ‒ Vreau să îi dau o scrisoare, a spus, dar îl aştept ca să îmi dea şi binecuvântarea.

    Vedeţi? Oricât de multe lucruri rele i-aș fi spus, le-a privit pe toate cu ochi buni. Când i-am spus despre țigări, ochii i s-au umezit. „Cine ştie”, a gândit el, „probabil s-a dus ca să ajute pe cineva”. Alţii sunt educaţi, citesc mult, dar cu toate acestea nu gândesc precum tânărul acela! Odată ce îl contraziceai, el crea imediat o altă idee și ajungea la o concluzie chiar mai bună decât prima. Am fost uimit de această capacitate a lui! A fost prima oară când am văzut așa ceva!”
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olivia Dumitrescu4 august 2017, 11:49

      Parca ai mai publicat aceasta pilda si la alte articole de pe acest blog... tot sub anonimat...
      Frumoasa pilda, chiar daca contextul acestui subiect e cu totul altul. Aici e vorba de imaginea Bisericii, iar in pilda e vorba despre un fel personal de a vedea lucrurile intre oameni.

      Ștergere
    2. Raluca Nitulescu4 august 2017, 13:05

      Ai dreptate Olivia, aici se pune problema imaginii Bisericii in fata celor care ne vad din afara.

      Ștergere
  2. Da, o curățenie morală în Biserică este necesară și oportună. Amin!

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem de acord cu totii ca trebuie facuta epurarea dar fiecare tace si isi pleaca capul. Cine trebuie sa faca curatenia? De cati ani se stie de ierarhii cu probleme?
    A facut cineva ceva? Pentru fiecare este mai bun binele personal decat binele Bisericii. Oare aceasta tacere nu ii face raspunzatori pe cei ce stiu concret de aceste abateri cutremuratoare? Daca nici acum nu-i vadesc pe cei patati atunci cand? Nu-i judec pe cei care stiu ci ii compatimesc de ce pot purta in carca constiintei si a responsabilitatii lor. Dumnezeu sa-i intelepteacsca in al 12-lea ceas sa vorbeasca. Acum este timpul.
    Curatenia vrem sa ne-o faca cei care lovesc ca sa ne distruga?



    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.