sâmbătă, 5 decembrie 2015

Idei din Sfintele Evanghelii la Sf. Ierarh Nicolae ale PS Ioan Mihălțan





Sfântul Ierarh Nicolae



Ev. Luca VI, 17-23

 




1.Faptul că mulțimile alergau după Mântuitorul ca să-L asculte denotă că El vorbea în mod deosebit așa cum se spune că „vorbea cu putere”, „niciodată n-a vorbit cineva ca omul Acesta”. Un îndemn rămâne în cultul Bisericii dat de către episcop diaconului: „să-ți dea ție cuvânt cu putere multă”.

2.Nu numai că vorbea cu putere, dar și avea putere binefăcătoare de a-i mântui pe oameni de suferințele lor, de
a-i vindeca pe toți.

3.Puterea mântuitoare și vindecătoare ce-o avea atrăgea mulțimile pe care le vindeca.

4.Evanghelia amintește fericirea celor săraci cu duhul adică a celor doritori de a-și îndrepta viața lor spre bine.

5.Fericirea pentru cei flămânzi se referă la cei dornici și flămânzi după îndreptarea vieții lor și care se vor sătura de viața duhovnicească.

6.Fericiți vor fi cei ce-și vor plânge păcatele că vor avea parte de bucuria inimii.

7.Fericiți vor fi cei ce vor răbda pe cei mai puțin înțelegători și neînțelegerea lor îi va urî pe cei cuminți iar cei cuminți vor răbda așa cum a răbdat Mântuitorul Iisus Hristos.

8.După toate acestea, dorul de îndreptare, părerea de rău pentru păcate ne vor fi părtași  unor bucurii duhovnicești, plată fără asemănare.

9.Faptul că aceste fericiri au răsplată și sunt amintite la sărbătoarea Sf. Nicolae este semnificativ.

10.Sfântul le-a împlinit acestea.

11.Este în mod deosebit subliat faptul că din viața Sf. Nicolae cunoaștem foarte puține date, că n-a scris lucrări deosebite, dar că a fost puține date,faptul că n-a scris lucrări deosebite, dar că a fost bun și s-a afirmat în toată viața  prin această bunătate.

12.Biserica mărturisește la sărbătoarea lui că a fost “îndreptător credinței și chip blândețelor”, că a avut o vedere adevărată  asupra existenței, că a “dobândit  cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate” adică peste cele mărunte vremelnice a mărturisit cele înalte și sfinte.

13.Sf. Tradiție ne prezintă atitudinea lui plină de bunătate și putem constata că datorită acestui fapt rămâne cel mai apropiat sfânt din lume, serbat de creștini din Apus până în Răsărit. Înțeleaptă ar fi atitudinea noastră dacă ne-am strădui ca atât cât este cu putință să-i urmăm exemplul prin viața noastră  de a fi buni.

14.De fapt toți sfinții Bisericii în frunte cu Mântuitorul Iisus Hristos au mărturisit înaintea oamenilor deosebita lor bunătate.

15.Bunătatea fără de asemănare a lui Dumnezeu față de oameni, bunătate care aduce folos incomparabil, care coboară cerul pe pământ, care leagă pământul de cer,care înfrumusețează omul, care acoperă tot ce este mai puțin folositor.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp.232-234)

Un comentariu:

  1. Filmul Mitropolitului Ilarion Alfeev despre sarbatoarea Sfântului Ierarh Nicolae
    https://www.youtube.com/watch?v=tiExZ6LjDns

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.