vineri, 22 octombrie 2010

VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN GADARA

Mântuitorul împreună cu sfinţii apostoli au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şi aşezat în pămînt. Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decît ei. Căci el umbla gol printre mormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor. Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şi stăpîniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel sînt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături de la dorinţa de a ne supune lor.
Căci un singur om pătimeşte şi suferă de stăpînirea demonilor dar mulţi se zidesc şi se întăresc. Iar gadarenul (în textul sf. Chiril este = o gerghesinos) sau cetatea demonilor care se ascundeau în el, a căzut înaintea lui Hristos şi a strigat următoarele: „Cei ai cu mine Iisuse Fiul lui Dumnezeu?” Dar te rog, priveşte la aceste vorbe, că sunt arătătoare a unei temeri amestecate cu multă cutezare şi prostie. Căci este o probă a prostiei celei diavoleşti această îndrăzneală de a spune: „Ce ai cu mine, Fiul lui Dumnezeu?” Şi este o dovadă de înfricoşare, faptul că roagă să nu-1 chinuiască.
Dar dacă ştii că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Prea înalt, atunci mărturiseşti că El este Dumnezeu al cerului şi al pămîntului şi a celor din ele. Atunci cum de răpeşti tu cele ce nu sunt ale tale, şi care sunt ale Lui? Şi apoi zici: „Ce ai cu mine?” Care dintre împăraţii de pe pămînt va răbda şi va suferi oare să lase pînă la sfârşit şi întrutotul pe oamenii supuşi sceptrului lor, sub stăpînirea barbarilor?
Şi te rog cititorule, priveşte iarăşi slava cea neasemuită a Aceluia care este mai presus de toate, adică uită-te la puterea nebiruită a lui Hristos. El îl constrânge pe satana, voind ca satana să nu păţească decît aceasta. Fiindcă pentru el sunt foc şi flăcări cuvintele lui Hristos!
E adevărat ceea ce spune fericitul cîntăreţ de psalmi: „Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului” (Ps. 96, 5). Desigur aici psalmistul compară şi asemuieşte munţii cei înalţi şi mîndri cu puterile cele rele. Dar ele sunt date la o parte ca de un foc, de către puterea Mîntuitorului nostru şi de tăria Sa, şi se topesc ca ceara.
Hristos a întrebat şi a poruncit să-i spună care era numele Său. Dar oare El a întrebat aceasta fiindcă nu ştia, şi oare căuta El să afle acest lucru ca un om dintre noi? Nu e oare lucru prostesc să arătăm aceasta sau să cugetăm în felul acesta? Căci ştia toate ca Dumnezeu şi El cercetează inima şi rărunchii. Hristos a întrebat pe demoni, cu bună chibzuinţă, pentru ca să învăţăm că o mare mulţime de demoni a apucat şi a înhăţat un singur suflet omenesc. Căci Domnul cunoştea mulţimea demonilor care locuia în acel om, dar cei ce, stăteau înjur ca privitori, vedeau un singur om, şi auzeau glasul unei singure voci. De aceea Hristos spune: „Spune, care este numele tău”. Aceasta făcea El, pentru ca să nu spună că sunt multe acele duhuri şi să nu fie crezut, ci pentru ca înşişi demonii să recunoască şi să mărturisească că sunt mulţi.
„Şi Îl rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. “ Intrucât alte duhuri necurate fuseseră trimise mai înainte în adânc, cele care rămăseseră se temeau de aceastea.„ Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei. “ Turma duhurilor celor necurate a cerut turma de porci care era la fel şi deopotrivă cu ei. Iar Hristos le-a îngăduit - cu bună chibzuinţă, cu toate că ştia prea bine cele ce aveau să se petreacă cu ei.
Căci Hristos le-a dat îngăduinţa aceasta, pentru ca acest lucru să fie pentru noi, împreună cu celelalte, prilej de folosinţă şi nădejde sigură. Căci demonii au cerut puterea porcilor desigur fiindcă nu o aveau. Dar cei care nu au această putere a unor vieţuitoare atît de mici şi de ieftine (nevrednice), cum ar putea să vatăme pe vreunul din oamenii care au primit pecetea de la Hristos, şi care sînt legaţi de nădejdea în El? Şi putem învăţa, în afară de acestea, şi următoarele din cele ce s-au întâmplat turmei aceleia de porci: că demonii cei mârşavi sunt răi şi uneltesc răutăţi împotriva celor ce au ajuns să fie supuşi.
Căci acest lucru îl arată şi încă limpede, faptul că s-au aruncat în apă porcii şi s-au înecat în valuri, însă, pentru această pricină, Hristos le-a îngăduit lor cele ce cereau, pentru ca să învăţăm din cele petrecute, ce fel sunt demonii, cât de cruzi sunt şi de fioroşi.

„Comentar la Sfânta Evanghelie de la Luca”,
Sfântul Chiril al Alexandriei, Editura Pelerinul Roman, Oradea 1998


Pacatul este mai rau decat diavolul
Un lucru de seama nu este atat a izbavi pe cineva de un demon, cat a-l izbavi de pacat. Nu diavolul ne impiedica sa dobandim imparatia cerurilor, dimpotriva, el chiar ne ajuta, fara a o voi, fireste, facandu-l mai intelept pe cel pe care l-a stapanit, spre deosebire de pacat, care ne scoate din imparatia lui Dumnezeu. (…) Atunci, daca nu diavolul ne alunga din imparatia cerurilor, ne alunga pacatul si mai mare binefacere este a izbavi pe cineva de pacat. (…) Sa ne cercetam bine pe noi insine si sa vedem daca nu cumva avem demon. Fiecare sa fie cu luare-aminte la sine. Pacatul este mai greu lucru decat a avea demon, fiindca demonul ne smereste. Sau nu-i vedeti pe demonizati cand scapa de raul din ei si se insanatosesc ca de o boala, cat sunt de smeriti, de mahniti si de rusinati? Nu-i vedeti ca nici ochii nu cutezaza a-i ridica si a-i privi pe semenii lor? Iata ce lucru de mirare: ei se rusineaza pentru cele ce patimesc, dar noi nu ne rusinam pentru cele ce faptuim. Ei, desi li s-a facut nedreptate, se rusineaza, in schimb noi, chiar daca facem altora nedreptate, nu ne rusinam. Lucrurile pe care le fac ei nu sunt vrednice de rusine, ci sunt vrednice de mila, de iubirea oamenilor, de iertare, de nespusa admiratie si de multe laude, pentru ca, desi lupta cu un demon, toate le rabda cu multumire. Toate care le facem noi cu adevarat sunt vrednice de ras, de osanda, de pedeapsa si de focul gheenei. Toate cate ne rusineaza si ne fac vinovati de pacatele cele mai grele nu sunt vrednice de iertare.Vezi, dar, ca pacatul este mai inspaimantator decat demonul? Vezi ca ei, posedatii, au un indoit folos din patimile lor? Mai intai, fiindca se fac mai intelepti si mai cucernici si, in al doilea rand, pentru ca, ispasindu-si pedeapsa aici, pe pamant, pentru pacatele lor, merg apoi, curati si indreptati, la Domnul“.
Sf. Ioan Gura de Aur

Omul impatimit ajunge animalul de povara al diavolului
“Din pricina pacatelor, cu ingaduinta lui Dumnezeu demonii sunt dezlegati intre oameni.
Nu-i asa ca-i mai usor pentru ei intre oameni decat in adanc? Cata vreme sunt intre oameni, ei ii chinuie pe oameni; cand sunt in adanc nu se au decat pe ei pentru chinuire, in chin sunt si cand sunt printre oameni, dar atunci chinul lor e usurat de chinul celorlalti. Diavolul e distrugatorul trupului, „un ghimpe in carne”, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7). Prin trup se catara, ca pe o scara, in suflet si apuca inima si mintea omului, pana le devora cu totul, le schimonoseste si le goleste de curatia si frumusetea lor dumnezeiasca, de intelegere si dreptate, de dragoste si de credinta, de dorinta de bine si de nadejde in bine. Apoi se protapeste in om ca pe un tron al sau, ii apuca toate firele sufletului si trupului in mainile sale si omul ajunge sa-i fie lui animal de povara pe care-l calareste diavolul, fluier prin care canta diavolul, fiara salbatica prin care sfasie diavolul. Asa erau indracitii descrisi in Evanghelie. Nu se spune ca acesti oameni L-au vazut pe Hristos, L-au recunoscut, I-au spus pe nume ori au vorbit cu El; toate acestea le-au facut demonii dintrinsii. Oamenii aceia parca nici n-ar fi existat: doua momai manate cu biciul de diavoli“.
Sf. Nicolae Velimirovici

Oamenii primesc infricosatoare inrauriri diavolesti
“Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: “Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: “Calatorie buna!” – si oamenii calatoresc“. Este cumplit! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc (…) Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.
- Parinte, cum îi mai poate da cineva loc şi în alt fel ?- Logica, vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara… Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasluieste in el duhul cel necurat. Iar atunci cand este intinat de moartea pacatului sufletul se afla sub inraurirea duhului viclean. In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit – fereasca Dumnezeu – dar si dinafara chiar ii poate comanda. Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea”.
Cuv. Paisie Aghioritul

Pacatele si dracii se inmultesc intocmai ca microbii patogeni
“… A patra este legată de răspunsul dat de către demon întrebării lui Hristos: care-ţi este numele? Răspunsul fiind (Marcu 5, 9) „legiune (ori oştire, ori leghion) este numele meu, căci suntem numeroşi“. (Legiunea, unitate militară romană cuprindea după cum se ştie cea. 5-6 000 de oameni.) Rezultă de aici că dacă îngăduim unui singur păcat să pună stăpânire pe trupul şi sufletul nostru, altfel spus unui singur demon să pătrundă înlăunlrul fiinţei noastre, suntem pierduţi. Acel unic demon se va înmulţi, va prolifera (cum se spune în limbaj medical); mulţime mare de draci va veni asupră-ne buluc, grămadă, potop. Păcatele şi dracii se înmulţesc întocmai ca microbii patogeni care pătrund în corpul nostru, şi ne îmbolnăvesc, sălăşluindu-se într-un teren prielnic. Inmulţirea dracilor şi intrarea noastră sub stăpânirea lor se mai aseamănă şi cu înrobirea toxicomanului de către un halucinogen (stupefiant, drog). Fie că drogul se nufrieşte haşiş, morfină, cocaină ori heroină, rezultatul e acelaşi: dependenţa toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenţă, dar vorbind pe româneşte substantivul trebuie tălmăcit robie“.
Nicolae Steinhardt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.